blog-salon-frumusete

Vrei să te vopsești vara asta? Iată care sunt culorile în trend

Dacă ai decis că ai nevoie de o schimbare de look, vopsitul îți va aduce o înfățișare nouă prin care să ieși în evidență, conferind strălucire părului tău. Pentru a fi la curent cu noile tendințe, îți prezentăm câteva culori, stiluri și tehnici îndrăgite de toate femeile în acest anotimp.

Balayage

Stilul franțuzesc balayage este potrivit femeilor care doresc să își facă o schimbare radicală de look, fără a fi nevoite să își vopsească rădăcinile prea des. Această tehnică de vopsire este apropiată de stilul ombre, însă schimbarea culorii se face într-un mod mult mai subtil. Balayage-ul presupune aplicarea unui ton mai deschis pe firul de păr, gradația culorii făcându-se atât pe orizontală, cât și pe verticală.

 

Babylights

Babylights este asemănător stilului balayage, însă șuvițele de păr decolorate sunt mult mai subțiri și evidențiate într-un mod delicat. Astfel, se creează impresia de naturalețe, împrospătându-ți imaginea fără a-ți schimba radical culoarea părului.

 

Culori pastelate

Probabil ai observant că vara aceasta se poartă culorile pastelate în materie de haine, manichiură, pedichiură, dar și păr. Dacă vrei o schimbare îndrăzneață, atunci acest stil este potrivit pentru tine, fie în șuvițe, fie pe toată lungimea părului. Totuși, culorile de acest gen sunt recomandate persoanelor cu păr natural deschis la culoare.

 

Griuri

Vara aceasta se poartă griurile și argintiul. Părul vopsit în tonuri de gri, fie mai închise, fie mai deschide, conferă aspectului tău un plus de eleganță. Aceast stil nu are limită de vârstă, fiind potrivit atât pentru persoanele tinere, cât și pentru doamnele mai în vârstă.

 

Vrei și tu o culoare în tendințe? Te așteptăm cu drag la salonul Bella Chic în Militari, cu o ofertă specială pentru tine: La orice vopsit primești cadou un coafat lejer!

 

 

Write a Reply or Comment

Your email address will not be published.